Sambata seniorilor

E acelasi lucru saptamana de saptammana.Ma prinde inceputul intocmind planuri de a face ceea ce mi se pare firesc la sfarsitul ei, si anume a sparge monotonia, ca sa constat uimit cand vine timpul ca nu fac deca sa mi-o conserv cu multa indarjire.Ca de fapt, o sambata nu merita, in ideea inalta pe care o reprezinta, sa o cobori din parnasul ei.Nu, ea nu poate fi afirmata nici prin trairi palpitante nici prin petreceri salbatice, ea se scurge in timp ce eu caut cu migala in containerul cu sambete alese pe care mintea l-a umplut.O samsara perpetua a scotocirii in imaginatie, fara a se indrezari vreodata transfigurarea ultima.Si daca totusi coltul ochiului mi-ar zice ca imagineai ei a aparut la orizont as intoarce capul in directia opusa si l-as pune sa nascoceasca alt joc de nirvane si cautari, de lumini interzise si umbre.
Mi-e frica sa imi vad proiectul transformat in edificiu.Daca multi filozofi considera obiectivarea vointei divine o replica palida a gandurilor ei, de ce ar fi mai convingatoare plasmuirea mea?
Si chiar daca reusesc, dup-aia ce mai e de facut?Nu sunt ziditorul, sa imi traiesc eternitatea fara niciun scop de la facerea lumii.Cand incepi sa traiesti moare o idee.Si se pare ca pana acum sacrificile mele au preferat un singur sens, extinzand la maxim ideea, si anume cand renasti fizic, mori spiritual.Asadar, va invit sa petrecem ceea ce numesc sambata interioara.
O sambata a seniorilor, dar o prefer sambetei mortilor.