"Maestrul si Margareta" si "Harry Potter"

De mult asteptam situatia sa aduc in atentia lumii niste lucruri care m-au impresionat la cartea lui J.K. Rowling.
Pare-se ca seria in sine nu era suficienta pentru a ma porni.Am descoperit ca scheletul pe care se construiau detaliile care m-au fascinat la vremea lor nu este chiar original. E si normal.Doar nu era posibil ca proza magica sa fie inventata in mileniul 3.Bulgakov se pare ca i-a fost muza scriitoarei engleze, dar a ajutat-o cam cat te ajuta un instructor de innot cand te arunca in apa.Am pomenit de acea stralucire cu care proza clasica isi poleieste finalurile si, obisnuit cu ea, o asteptam si in Maestrul si Margareta.Insa, diavolul este mai priceput, ii aduce impreuna pe iubitii despartiti si ii face fericiti, reusind o rezolvare rapida, in stilul surprize, surprize.Fara o tensiune crescanda, introspectie in sufletele celor doi, analiza a sentimentelor lor si a sperantelor gradate, ajungi sa crezi ca minunile nu mai sunt atat de minunate, drept care, probabil, concluzionezi ca totul este posibil, nimic nefiind de fapt prestabilit de vreo instanta superioara .Din punct de vedere filozofic suna bine, dar literar se pierd elementele care transforma o scriere in capodopera.
Un roman este construit dintr-o tema mare, care are pe langa epica care o face vizibila, detalii mai mult sau mai putin legate de ea.Parerea mea este ca romanul bun este acela dupa care nu mai incap discutii explicative la final, in care povestea se confunda cu tema, nu doar ii serveste ca simbol.In alte cuvinte, ca o muzica.In ceea ce ma priveste, cel putin, romanul lui Bulgakov nu a reusit.Si nu o sa stau sa interpretez semnificatia mutliplelor scene care ar fi trebuit sa aiba ceva revelator in ele.Deja ma tot gandesc ca in Harry Potter, neconstruit pe nicio baza filozofica, autoarea a reusit in cateva randuri sa descrie simtaminte, vise si aspiratii cat se poate de umane.Primele 2 volume nu fac decat sa ne introduca in lumea magica, pentru ca mai tarziu , odata si cu maturizarea protagonistilor, sa iasa la suprafata revolta, confuzia binelui cu raul, destinul alesului, visul triumfului, competitia turnirului ca eveniment suprem, dumnezeiesc, starea de criza maladiv-progresiva,sumbrul,amenintarea continua a mortii, neacceptarea mortii unui apropiat, marele drum atat de dramatic opus monotoniei de toata ziua, traditia....Si asa as putea enumera la nesfarsit, in loc sa descriu ce imi amintesc.Caci, ceea ce ramane dupa ce uiti contextul narativ este ceea ce conteaza de fapt.

Despre un om fericit

Cand te uiti la o emisiune tv din romania, astepti ca interlocuorii sa aiba o discutie incordata,grava si poate sa escaladeze intr-o iesire spre final.Sigur ca, daca moderatorul este Daniel CristeaEnache,te pregatesti pentru o aparitie fara tulburari obstesti, cu mina egoista a unui om lovit doar de intelectul sau si i-o ierti, pentru ca ai sansa sa auzi ceva nou.Exista insa, varianta in care invitatul e Filip Florian si ai socul ca arhetipul omului pe care il poti cunoaste la tv ti-a limitat considerabil cunoasterea.Nu-mi amintesc sa fi vazut o persoana eliberata de toti demonii interiori, cu puritatea unui copil trecut prin viata.Nu vorbim de doamne visatoare sau batrani aflati la varsta concluziilor si a impacarii cu sine.Ca toti barbatii responsabili de destinul lor, scriitorul, si-a ales neinfricat un rol greu si l-a repetat ani de zile pana sa ajunga pe scena literaturii.A avut acea scanteie, acea nebunie de a considera un drum ca fiind unic, cu tot ce implica el, si a-si sterge restul.Amintirile au ramas in romanul Baiuteii, insa postul vechi de jurnalist nu corespundea nevoii sale de libertate.Asta si-a dorit cel mai mult de la viata si a obtinut.L-a costat 40 de ani taria de a renunta la Bucuresti, la serviciu, la bani, pentru a face numai si numai ce vrea.Isi permite sa stea in parnasul sau si sa scrie, iar cand vorbeste nu are o aura intelectuala, ci o aura a unui om multumit de sine(poate fericit e un cuvant prea mare), ce te face sa iti inspire mila oamenii care vorbesc apasat despre problemele zilei.

Se poate si altfel:
,,In vara trecuta, pe 18 august, am terminat de scris cartea. Era o seara de vara si eram intr-un satuc de munte unde vara se poate respira. Imi amintesc doar fericirea aia nebuna de a termina si faptul ca am mai stat ore intregi afara, asa cu ochii in zare. In rest nu s-a intamplat nimic special: nici nu a fulgerat, nici nu au inceput sa tasneasca gheizere in mijlocul satului. Insa eu, ca si oricare alt autor din lumea asta, iti voi spune ce fericit esti cand termini o carte, stiind foarte bine cat este de muncit la ea.
Din punctul asta de vedere este un sentiment de necomparat. Nu vad o comparatie rezonabila."
Filip Florian

Aprilie jalnic

Melodia ii apartine lui Kazi ploae si numai la titlul ei m-am gandit in aceasta luna.Certati cu soarele,
uitati de primavara, facem toti ceva sa treaca timpul pana maiul isi indeplineste promisiunea.Eu mi-am pus speranta intr-o carte.Am tot amanat lectura ei pana in aprilie, crezand in renasterea naturii, ca intr-un decor pentru renasterea anuntata in a doua parte a acestui volum mult laudat.Vremea se pare ca a intuit ceva, ori l-a citit inaintea mea parca pentru a nu-mi irosi zilele frumoase.Soarele este plapand, stralucind palid la fel ca povestea regasirii.Daca mai e nevoie, este vorba de cartea Maestrul si Margareta de Bulgakov.Va urma.