marți, 19 aprilie 2011

"Maestrul si Margareta" si "Harry Potter"

De mult asteptam situatia sa aduc in atentia lumii niste lucruri care m-au impresionat la cartea lui J.K. Rowling.
Pare-se ca seria in sine nu era suficienta pentru a ma porni.Am descoperit ca scheletul pe care se construiau detaliile care m-au fascinat la vremea lor nu este chiar original. E si normal.Doar nu era posibil ca proza magica sa fie inventata in mileniul 3.Bulgakov se pare ca i-a fost muza scriitoarei engleze, dar a ajutat-o cam cat te ajuta un instructor de innot cand te arunca in apa.Am pomenit de acea stralucire cu care proza clasica isi poleieste finalurile si, obisnuit cu ea, o asteptam si in Maestrul si Margareta.Insa, diavolul este mai priceput, ii aduce impreuna pe iubitii despartiti si ii face fericiti, reusind o rezolvare rapida, in stilul surprize, surprize.Fara o tensiune crescanda, introspectie in sufletele celor doi, analiza a sentimentelor lor si a sperantelor gradate, ajungi sa crezi ca minunile nu mai sunt atat de minunate, drept care, probabil, concluzionezi ca totul este posibil, nimic nefiind de fapt prestabilit de vreo instanta superioara .Din punct de vedere filozofic suna bine, dar literar se pierd elementele care transforma o scriere in capodopera.
Un roman este construit dintr-o tema mare, care are pe langa epica care o face vizibila, detalii mai mult sau mai putin legate de ea.Parerea mea este ca romanul bun este acela dupa care nu mai incap discutii explicative la final, in care povestea se confunda cu tema, nu doar ii serveste ca simbol.In alte cuvinte, ca o muzica.In ceea ce ma priveste, cel putin, romanul lui Bulgakov nu a reusit.Si nu o sa stau sa interpretez semnificatia mutliplelor scene care ar fi trebuit sa aiba ceva revelator in ele.Deja ma tot gandesc ca in Harry Potter, neconstruit pe nicio baza filozofica, autoarea a reusit in cateva randuri sa descrie simtaminte, vise si aspiratii cat se poate de umane.Primele 2 volume nu fac decat sa ne introduca in lumea magica, pentru ca mai tarziu , odata si cu maturizarea protagonistilor, sa iasa la suprafata revolta, confuzia binelui cu raul, destinul alesului, visul triumfului, competitia turnirului ca eveniment suprem, dumnezeiesc, starea de criza maladiv-progresiva,sumbrul,amenintarea continua a mortii, neacceptarea mortii unui apropiat, marele drum atat de dramatic opus monotoniei de toata ziua, traditia....Si asa as putea enumera la nesfarsit, in loc sa descriu ce imi amintesc.Caci, ceea ce ramane dupa ce uiti contextul narativ este ceea ce conteaza de fapt.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu